logo
RNTV Live

Sancţionaţi după ce au fost depistaţi băuţi la volan

drumurile Poliţiştii prahoveni au făcut ravagii printre şoferi
rnews

Nu vă urcaţi la volanul maşinii după ce aţi consumat băuturi alcoolice. Este mesajul pe care polițiștii Serviciului Rutier Prahova îl transmit tuturor conducătorilor auto. Pe această linie, oamenii legii au făcut mai multe razii pe drumurile din judeţ, aplicând 174 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 43.300 lei. În plus, au fost reținute opt permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare auto. Duminică seara, în timp ce acționau pe Șoseaua Vestului, polițiștii au oprit pentru verificări un autovehicul. În urma controlului, s-a stabilit că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării etilotestul, aparatul a indicat o îmbibație alcoolică de 0,73mg/litrul de aer expirat. Conducătorul auto, un tânăr de 23 de ani, din comuna Târgșorul Vechi, a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză, polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Și polițiștii Secției Rurale nr. 10  Valea Călugărească au surprins un șofer care conducea un autoturism după ce ar fi consumat alcool, având o concentrație de 0,93 mg alcool pur în litrul de aer expirat. De asemenea, polițiștii din Băicoi și cei din Breaza au depistat în trafic conducători auto în dreptul cărora aparatul etilotest a indicat valori de 0,86, respectiv 0,89 mg alcool pur în litrul de aer expirat. În toate aceste situații, au fost întocmite dosare penale.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor