Campania „Sănătate pentru sate”, organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, a ajuns în localitatea Parepa din județul Prahova (comuna Colceag), în data de 31 octombrie.
Peste 100 de locuitori au beneficiat de consultații medicale gratuite din partea specialiștilor în domenii precum cardiologia, gastroenterologia, urologia, medicina internă, diabetul zaharat, pediatria, oftalmologia și psihiatria. În plus, pe lângă consultații, pacienții au avut acces și la investigații suplimentare precum EKG-uri, ecografii, teste funcționale respiratorii și examinări otoscopice.
La investigațiile medicale au venit mulți bătrâni, întrucât aici trăiește o comunitate îmbătrânită. Aceștia au aflat despre problemele de sănătate precum patologie hepatică, cardiacă sau gastrointestinală, cu care se confruntau deja, și astfel au preîntâmpinat agravarea lor. La spitalul din Mizil, unde merg de obicei localnicii din această comunitate, este o lipsă acută de medici specialiști. De aceea, cred eu, venirea noastră aici a fost un sprijin concret pentru comunitatea din Parepa.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor bucureșteni
În activitatea de astăzi am consultat și examinat copii prin screening general, plecând de la vârsta de o lună și ajungând la pacienți cu vârsta de 17 ani, care prezentau patologii acute. Unii au patologii respiratorii precum wheezing recurent sau astm bronșic, dar și faringite și amigdalite acute. Cred că această campanie este binevenită și foarte apreciată de părinți pentru că, în comunitățile rurale, dificultățile financiare fac de multe ori prohibitiv accesul la actul medical. Foarte mulți dintre acești copii nu au fost examinați sau consultați vreodată și, dacă vorbim de cele mai frecvente patologii, vă spun care sunt din punctul meu de vedere: majoritatea copiilor din aceste zone prezintă carii dentare, malnutriție de grad unu sau doi, adică malnutriții ușoare și moderate, pe componentă de afecțiuni cronice, dar și pe componentă de alimentație și nutriție. Trebuie organizate și campanii în ceea ce privește popularizarea măsurilor de sănătate și de prevenție a afecțiunilor ca acești copii să beneficieze de cât mai mult sprijin din partea noastră!
doctorul Alexandru Voropanov, medic specialist pneumolog pediatru
Acțiunea din Parepa a fost sprijinită atât de preotul din comunitate, părintele Mihai Negrea, cât și de autoritățile locale.
Campania „Sănătate pentru sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății. Până în prezent, în cadrul acesteia au fost organizate 103 acțiuni în județele Ilfov, Prahova, Maramureș, Argeș, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Buzău, numărul beneficiarilor ridicându-se la peste 14.000.
Sursă: Ziarul Lumina
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.