Rompetrol Rafinare, rezultate în creștere pe segmentul carburanților de aviație
Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a continuat să își majoreze constant producția de Jet A1 – combustibilul destinat aviației civile și militare. În ultimii 12 ani, volumele realizate și livrate în Romania și în regiune s-au triplat, de la 95 mii tone în 2007, la 317 mii tone, anul trecut.
„Eficientizarea și optimizarea producției generate de instalațiile fiabilizate, alături de priceperea specialiștilor nostri, ne-au asigurat o creștere semnificativă, de la an la an. Trendul a fost susținut de investițiile și impactul programelor care au vizat modernizarea și creșterea capacității anuale a rafinăriei Petromidia. Capabilitatea și flexibilitatea acesteia ne oferă perspective de creștere, de circa 60 de mii de tone pe termen mediu, în funcție de implementarea unor proiecte menite să eficientizeze procesele operaționale”, a declarat Yedil Utekov, Director General al Rompetrol Rafinare.
Pentru 2019, compania și-a propus inițial o creștere cu peste 20% a volumelor, dar pe fondul rezultatelor obținute în primele nouă luni ale anului, va atinge depăși nivelul de 390 mii tone. Cantitatea preconizată pentru 2019 ar putea alimenta un zbor fără oprire de peste 6.300 de zile (peste 17 ani) al unui avion Boeing 737, cel mai răspândit aparat de zbor din lume, care înregistrează un consum mediu de aproximativ 75.000 l/zi.
În perioada ianuarie – septembrie, rafinăria Petromidia a produs 312 mii de tone de carburant, aproape de nivelul atins pe întreg anul 2018.
Volumul de Jet A1 obținut anul trecut a reprezentat un record istoric, unul dintre cele 11 atinse de rafinărie în 2018, iar maximizarea producției de carburant Jet este susținută de cererea crescută de pe piața locală, dar și de flexibilitatea rafinăriei, care poate mări volumele de Jet A1 în orice moment.
După implementarea pachetului investițional de 450 de milioane de dolari în perioada 2008-2012, volumele au crescut constant, iar în 2015 a fost depășită pentru prima dată borna de 200 kt (220 kt). Treptat, prin optimizări și rețete adaptate nevoilor pieței, producția de jet s-a inscris pe un trend ascendent (în 2018, triplu față de nivelul din 2007), în condițiile în care creșterea debitului pe întreaga rafinărie a fost de 57% în ultimii 10 ani.
Din cantitățile totale, peste 80% sunt livrate către operatorii și furnizorii de jet A1 pentru aeroporturile din România, iar restul la export către țări precum Moldova, Georgia, Bulgaria și Azerbaijan. Astfel, carburantul produs la Petromidia este livrat, preponderent, în regiunea Mării Negre, unde Rompetrol Rafinare se bucură de un grad ridicat de încredere.
Producătoare de carburant special de aviație din 1984, Petromidia este cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Recent, rafinăria din Năvodari a atins un grad de compexitate de 11.4, potrivit unui studiu realizat de cea mai important agenție de rating din domeniu și se situează pe locurile fruntașe în Europa în ceea ce privește rata de utilizare (90%), disponibilitatea mecanică (97%) și randamentul de produse albe obținute (85,3%).
Pe lângă segmentul carburanților de aviație, Petromidia produce carburanți auto de calitate superioară, după standardele Euro5, încă din 2006, cu trei ani înainte de intrarea în vigoare a normelor impuse de Uniunea Europeană. Rompetrol Rafinare investește constant în modernizarea și optimizarea instalațiilor sale, iar din 2007 (anul preluării Rompetrol de către KazMunayGas – compania națională de petrol și gaze din Kazahstan) și până în prezent, investițiile totale s-au ridicat în jurul sumei de un miliard de dolari.
Alături de segmentul de rafinare, Rompetrol Rafinare operează singura divizie de Petrochimie din România, capabilă să producă polimeri necesari pentru mai mult de jumătate din consumul intern de produse petrochimice. Totodată, compania deține și rafinăria Vega Ploiești, cea mai veche unitate de procesare a produselor petroliere din România și unicul producător național de bitum și hexan.