Sursa foto: IGSU

În perioada 1 – 31 iulie 2025, România participă la un program european de pre-poziționare, destinat prevenirii și gestionării incendiilor de pădure în Franța

Acțiunea este organizată sub coordonarea Direcției Generale pentru Protecție Civilă și Operațiuni de Ajutor Umanitar a Comisiei Europene (DG ECHO), cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne.

Prin acest demers, România trimite un modul național complet echipat pentru stingerea incendiilor de pădure, contribuind astfel la întărirea capacității de reacție a autorităților franceze în perioadele cu risc ridicat. Scopul programului este de a reduce timpul de intervenție, de a crește eficiența pregătirii forțelor din statele membre și de a îmbunătăți cooperarea dintre echipele internaționale implicate.

Primul contingent român, format din 40 de pompieri și 9 autospeciale, a pornit spre Franța pe 28 iunie. Convoiul include 3 autospeciale de stingere pentru incendii de pădure, o cisternă de 30.000 litri, o autospecială de mare capacitate, o autospecială de intervenție rapidă, una de comunicații radio, un microbuz și un camion logistic. Aceștia se vor deplasa pe ruta Arad – Budapesta – Maribor – Ljubljana – Padova – Piacenza – Nisa – Montpellier – Sainte-Marie-la-Mer, unde vor fi dislocați conform planului stabilit de autoritățile franceze.

În funcție de evoluția incendiilor, forțele române pot fi suplimentate la cererea Franței, prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Schimbul de efective este programat pentru data de 16 iulie, când alți 40 de pompieri vor prelua misiunea.

Acțiunea se înscrie într-un program european finanțat de Uniunea Europeană, creat ca măsură de sprijin pentru statele afectate în mod frecvent de incendii forestiere. Solicitarea oficială pentru dislocarea forțelor române a fost transmisă prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), folosind sistemul CECIS.

România are deja experiență în astfel de intervenții. În vara anului 2024, tot prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul român a trimis în Franța un modul specializat, oferind sprijin umanitar pentru stingerea incendiilor care amenințau mai multe comunități.