Sursa foto: Ministerul Mediului - România

În perioada 16–20 iunie 2025, la Sofia, Bulgaria, a avut loc cea de-a cincea ediție a Green Transition Forum, una dintre cele mai importante platforme regionale de dialog privind viitorul durabil al Europei Centrale și de Est

Cu tema „Impulsionarea competitivității și inovării în regiune”, evenimentul a reunit decidenți politici, experți și actori din domeniul mediului.

În cadrul panelului dedicat geopoliticii resurselor de apă în regiunea Mării Negre, România a fost reprezentată de Cristian Valer Beseni, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Oficialul român a atras atenția asupra efectelor grave ale poluării marine cu materiale plastice și microplastice, care afectează ecosistemele, biodiversitatea și productivitatea resurselor marine.

„Poluarea marină, în special cu materiale plastice și microplastice, este o problemă globală. Afectează și Marea Neagră, indiferent de frontierele naționale. Această poluare duce la pierderea biodiversității marine, la degradarea ecosistemelor și a habitatelor și la scăderea productivității resurselor marine. Nu putem reuși decât printr-o acțiune coordonată, care să reunească toți actorii. Toată lumea are un rol de jucat în stoparea poluării marine și promovarea durabilității.”, a subliniat Cristian Valer Beseni.

De asemenea, secretarul de stat a evidențiat potențialul economiei albastre în dezvoltarea durabilă, fără a ignora provocările climatice și necesitatea unor politici de adaptare și conservare.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte precum:

  • Elaborarea unor strategii comune pentru protecția resurselor de apă
  • Avansarea Pactului Albastru în Europa Centrală și de Est
  • Politici regionale pentru combaterea secetei și a deficitului de apă
  • Tehnologii inovatoare pentru eficiență și sustenabilitate

Participarea României alături de Bulgaria la acest forum reafirmă angajamentul comun pentru protejarea Mării Negre și pentru o tranziție verde responsabilă în regiune.