Sursă: Inquam Photos

România va încasa 1,3 miliarde de euro din cererea de plată numărul 3 din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce Comisia Europeană a aprobat plata parțială. Diferența de până la 2,02 miliarde rămâne suspendată până la îndeplinirea unor reforme esențiale.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), citat de StartupCafe.ro, suma aprobată reprezintă o tranșă parțială, în urma suspendării unor jaloane din cauza reformelor restante. România mai are o lună pentru a trimite un răspuns oficial către Comisia Europeană și șase luni pentru a implementa modificările solicitate.

„Este important de subliniat că această etapă procedurală nu presupune pierderea fondurilor aferente cererii de plată nr. 3. Sumele rămân în continuare alocate României, iar colaborarea cu Comisia Europeană are ca obiectiv finalizarea completă a procesului de autorizare a plății”, transmite MIPE.

Marți, Comisia Europeană a anunțat oficial aprobarea plății parțiale și declanșarea procedurii de suspendare parțială, din cauza nerespectării unor angajamente esențiale asumate de statul român.

Ce reforme nu a reușit România să implementeze

Suspendarea parțială a fost determinată de neîndeplinirea mai multor jaloane:

  • Reforma pensiilor speciale – Jalonul 215 nu a fost îndeplinit satisfăcător, iar suma suspendată este de 230 milioane euro.
  • Îmbunătățirea guvernanței corporative în companiile energetice de stat, cu o sumă suspendată de aproximativ 300 milioane euro.
  • Operaționalizarea politicilor de guvernanță corporativă pentru întreprinderile de stat și numirea unei conduceri la AMEPIP – suma suspendată este de aproximativ 400 milioane euro.

MIPE precizează că obiectivul este de a autoriza integral cererea de plată numărul 3, după ce România va demonstra respectarea angajamentelor asumate în cadrul PNRR.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.