SRTv a pierdut 30% din angajați în ultimele două decenii, în timp ce finanțarea a scăzut sub nivelul minim european
Veniturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv) se află într-un declin accentuat, ajungând la finalul anului 2024 la un nivel comparabil cu cel din anul 2005. Potrivit datelor European Broadcasting Union (EBU), România are în prezent cel mai scăzut raport din Europa între finanţarea serviciilor publice de media şi Produsul Intern Brut – doar 0,06%, mai puţin de jumătate faţă de media Uniunii Europene, care este de 0,14%.
În 2017, SRTv a atins cele mai mari venituri din exploatare – peste un miliard de lei. Însă, până în 2024, aceste venituri s-au diminuat constant, iar cheltuielile cu personalul au ajuns să reprezinte aproape 79% din totalul alocaţiilor bugetare.
Scăderea veniturilor a fost însoțită și de o reducere semnificativă a numărului de angajaţi. Dacă în 2005 erau angajate 3.168 de persoane, în 2024 numărul acestora s-a redus la 2.120. „Creşterea cheltuielilor de personal nu este generată de o creştere a personalului, ci de creşterea succesivă a salariului minim brut, care a urcat de la 500 de lei în 2005 la 3.700 de lei în 2024”, arată un raport al instituției.
Potrivit EBU, în perioada 2012–2021, veniturile serviciilor publice de media din România s-au contractat cu 21,9%. În 2021, România a alocat doar 8 euro pe cap de locuitor pentru serviciile publice media – de șase ori mai puţin decât media europeană (49,37 euro) şi semnificativ sub nivelul altor ţări din regiune: Slovenia – 61 euro, Croaţia – 42 euro, Ungaria – 34 euro, Cehia – 33 euro, Bulgaria – 13 euro.
Inflaţia din ultimii ani a accentuat presiunea financiară asupra SRTv, în timp ce alte televiziuni publice din regiune beneficiază de fonduri semnificativ mai mari. Spre exemplu, televiziunea publică din Cehia a primit în 2021 o finanţare de circa 260 de milioane de euro, în timp ce SRTv a avut o alocaţie bugetară de doar 85 de milioane de euro.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.