Sursă foto: Facebook/ FC Petrolul Ploiești

Petrolul Ploiești a învins, în meciul disputat duminică pe stadionul „Ilie Oană”, campioana Farul Constanța, la capătul unui meci excepțional, încheiat cu scorul 3-2.

Deși „marinarii” au revenit de la 0-2, golul înscris în prelungiri de Irobiso s-a dovedit a fi cel al victoriei, în favoarea „lupilor galbeni”.

A fost un adevărat rollercoaster de emoții la Ploiești. Petrolul a condus cu 2-0 după reușitele lui Jair și Grozav (de altfel un gol superb), s-a văzut ulterior egalată de Mateus și Carnat, dar a lovit decisiv prin Irobiso, în minutul trei al prelungirilor.

Pe un gazon cu multe imperfecțiuni, situație deja cunoscută suporterilor grupării prahovene, campioana a venit să spele rușinea de etapa trecută, 1-3 cu nou-promovata Poli Iași.

Fiind angrenați în turul III al Conference League, conducătorii Farului, în frunte cu Gheorghe Hagi, au menajat însă o parte dintre fotbaliști pentru meciul cu Flora Tallinn, de la Ovidiu.

Farul a început ofensiv, hotărât, punând presiune, fiind mereu prima la balon și crescându-i tensiunea lui Hagi la fiecare fază. Sali (10 și 15) a trimis două șuturi periculoase, dar de fiecare dată Zima s-a aflat pe poziții, păstrând scorul de 0-0.

Petrovici (16) a semnat prima ocazie a „galben-albaștrilor”: un șut în forță, din șase metri, deviat în corner. Apoi, Grozav (28) a încercat să țintească vinclul din dreapta lui Buzbuchi, dar mingea a ajuns în peluză. Cam atât pentru prima repriză – una plăcută ochiului, dar fără prea multe ocazii de poartă. De remarcat însă posesia zdrobitoare Farului: 65%!

Deși „recitalul” antrenorului-manager al Farului s-a auzit, la pauză, și prin ușile închise ale vestiarului de la Ploiești, Petrolul i-a îngenuncheat de-a dreptul pe campioni în a doua repriză. Musi l-a servit excelent pe Jair, care a marcat printre picioarele lui Buzbuchi (48). Arena din Ploiești a „explodat” după două minute de verificări la VAR pentru un posibil ofsaid indicat inițial de asistentul Florin Danşa.

Petrolul nu s-a retras și-a continuat să urce. Petrovici (59) a fost aproape de 2-0, dar devirea lui Buzbuchi în corner i-a salvat. Apoi, Zima (63) a avut o intervenție salvatoare la lovitura lui Artean.

A urmat o bijuterie de gol din partea lui Gicu Grozav: șut fantastic de la aproape 30 de metri, la colțul lung, fără reacție pentru Buzbuchi!

Motivați de susținerea publicului, „lupii” au continuat să atace campioana, vrând să închidă definitiv jocul, dar s-au văzut egalați! La prima greșeală a defensivei ploieștene, constănțenii n-au iertat și-au redus din handicap. Mateus Santos a marcat din opt metri, la colțul lung (72).

Atacurile haotice ale Farului au dat roade cumva, Carnat egalând în minutul 90, cu mult noroc: mingea l-a lovit, pur și simplu, în picior și-a intrat în poartă, după șutul lui Băluță.

Totuși, „lupii” nu au renunțat, simțind că pot obține mai mult de o remiză, și au dat lovitura pe finalul meciului. Irobiso (90+3) a împins mingea în poartă din trei metri, din pasa lui Țicu și a semnat prima înfrângere a lui Hagi în fața Petrolului!

Sursă: Gazeta Sporturilor

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *