logo
RNTV Live

Rezultatele și marcatorii din turul optimilor UEL

UEFA
Cristian Anghelescu

Seară mare pentru românii de la Anderlecht în optimile Europa League. Titulari la belgieni pe terenul lui APOEL, foştii stelişti au colaborat ideal la unica reușită a meciului. Chipciu a pasat decisiv pentru Nicuşor Stanciu care a reușit al patrulea gol pentru Anderlecht în Europa League.

Pe lângă pasa de gol, Chipciu și-a trecut în cont și un cartonaș galben. Niciunul dintre cei doi internaționali români nu a terminat meciul în teren. Stanciu a fost schimbat în minutul 80 în timp ce Alexandru Chipciu a fost înlocuit cu două minute înainte de final.

Andrei Prepeliță, celălalt român ajuns până în această fază a competiției, a fost rezervă neutilizată la Rostov. Rușii au terminat la egalitate, 1-1 cu Manchester United, pe propriul teren. Într-un alt meci, FC Copenhaga, echipa care a eliminat Astra în preliminarile Ligii Campionilor, a învins Ajax cu 2-1.

Cel mai spectaculos duel al serii a fost cel între belgienii de la Gent și Genk, unde s-a marcat nu mai puțin de 5 goluri în prima repriză. Partida s-a terminat în cele din urmă cu victoria oaspeților, scor 5-2.

Un meci cu multe goluri a avut loc și la Lyon, acolo unde francezii au învins AS Roma cu 4-2. Olympiakos a remizat cu Beșiktaș, scor 1-1, același rezultat fiind înregistrat și în duelul dintre Schalke și Borussia  Monchenbladbach, iar Celta Vigo s-a impus în prelungiri în fața lui Krasondar cu 2-1.

Iată toate rezultatele din turul optimilor UEL:

APOEL Nicosia – Anderlecht 0-1 (Stanciu ’30)

Copenhaga – Ajax 2-1 (Falk ‘1, Cornelius ’60/ Dolberg ’32)

FC Rostov – Manchester United 1-1 (Bukharov ’53 / Mkhitaryan ’36)

Celta Vigo – Krasnodar 2-1 (Wass ’50, Beauvue ’90 / Claesson ’56)

Gent – Genk 2-5 (Kalu ’27, Coulibaly ’61/ Malinovsky ’21, Colley ’33, Samata ’41, ’72, Uronen 45+2)

Lyon – Roma 4-2 (Diakhaby ‘9, Tolisso ’47, Fekir ’72 , Lacazette ’90+2 / Salah ’20, Fazio ’33)

Olympiacos – Beșiktaș 1-1 (Cambiasso ’36 / Aboubakar ’53)

Schalke – Monchengladbach 1-1 (Burgstaller ’25 / Hofmann ’16)

sursa: digisport

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor