premiul de trap

Reuniune atractivă, duminică, pe Hipodrom

Duminică, 10 decembrie, în organizarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, va avea loc o nouă reuniune oficială de trap.

În cadrul acesteia se vor desfăşura două curse extrem de interesante.

Programată la ora 12:00, cursa a 3-a a zilei, Premiul Hambletonian, va avea la start nu mai puţin de zece trăpaşi. Acest premiu este rezervat celor mai buni cai cu vârsta de 2 şi 3 ani. Cursa imediat următoare va debuta la ora 12:30. Este vorba despre Criteriul de Fond, proba de rezistenţă a întrecerilor de pe Hipodrom. Ea este rezervată cailor în vârstă de 4 ani şi mai mari, desfăşurându-se pe o distanţă de 3800 de metri.

Orele de disputare ale curselor

Reuniunea în sine va debuta la ora 10:40, cu o cursă de calificare, după care vor urma cele cinci curse ale reuniunii. Premiul Răsunet (ora 11:00), Premiul Recrut (ora 11:30), Premiul Hambletonian (ora 12:00), Criteriul de Fond (ora 12:30) şi Premiul Perjar (ora 13:00).

Săptămâna viitoare, pe 17 decembrie, va avea loc ultima reuniune hipică a acestui an, denumită sugestiv “Premiul de Închidere”.

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră  pentru fiecare autoturism.

Programul reuniunii de duminică va putea fi urmărit accesând acest link:

http://www.csmploiesti.ro/wp-content/uploads/2017/12/program-reuniune-10-decembrie.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *