Centrul Infotrafic din IGPR anunță restricții de circulație pe trei drumuri naționale din județele Covasna, Galați și Harghita, din cauza ploilor abundente!
De asemenea, traficul feroviar este perturbat între Predeal și Timișu de Sus, ca urmare a surpării terasamentului.
Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, precipitațiile abundente din ultimele zile au impus restricții pe mai multe sectoare de drum național.
În județul Covasna, pe DN 13E, între Reci și Țufalău, s-a instituit o restricție de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, din cauza creșterii debitelor pe Râul Negru.
În județul Galați, pe DN 2B, între Brăila și Șendreni, circulația se desfășoară cu restricție de viteză de 30 km/h, după o alunecare de teren în zona rampei pasajului de la kilometrul 125+850 metri, localitatea Șendreni.
În județul Harghita, pe DN 13B, între Praid și Borzont, traficul este restricționat pe o singură bandă, semnalizată corespunzător, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproximativ 15 metri, în localitatea Bucin.
În județul Brașov, pe Magistrala 300, între stațiile CF Predeal și Timișu de Sus, terasamentul a cedat pe o distanță de circa 50 metri, afectând sensul Brașov – București. Circulația feroviară se desfășoară alternativ pe celălalt fir.