logo
RNTV Live

Reguli noi pentru chioşcurile de pe domeniul public din Ploieşti/ VIDEO

Mihai Constantinescu

Reguli noi pentru chioşcurile de pe domeniul public din Ploieşti

Noul regulament privind amplasarea și funcționarea spațiilor comerciale cu caracter provizoriu pe terenurile care apațin domeniului public și privat al municipiului Ploiești a fost votat în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local. Asta în urma unor discuții care au durat mai bine de oră, aleșii locali aducând mai multe amendamente la proiectul de hotărâre.

Reguli noi pentru chioşcurile de pe domeniul public din Ploieşti

Dezbatere maraton pe tema noului regulamentul privind amplasarea și funcționarea spațiilor comerciale cu caracter provizoriu pe terenurile care apațin domeniului public și privat al municipiului Ploiești. Asta pentru că aleșii locali au adus mai multe amendamente la nivelul proiectului de hotărâre. Printre modificări se numără și modalitatea de depozitare a deșeurilor.

Totodată, în urma unui amendament formulat de consilierul local George Botez, noul regulament interzice orice modalitate prin care  proprietarul unui astfel de spațiu comercial să poată subînchiria.

Proiectul HCL privind noul regulamentul privind amplasarea și funcționarea spațiilor comerciale cu caracter provizoriu pe terenurile care apațin domeniului public și privat al municipiului Ploiești a suferit modificări și în ceea ce priveșteperioada contractării, dar și a perioadei în care comercianții trebuie să implementeze modelul de spațiu comercial prevăzut în actul administrativ.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/troleibuz-plin-cu-calatori…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor