Candidatul pentru functia de primar la alegerile din septembrie anul trecut, din partea Partidului „Prahova în acțiune”, a fost exclus din partid.

Vestea este una destul de neașteptata, mai ales ca rezultatul obtinut la alegerile de anul trecut a fost unul surprinzator.

Surse apropiate redactiei noastre vorbesc despre mai multe neintelegeri existente de-a lungul timpului între presedintele partidului, Mihai Apostolache si Răzvan Toma Stănciulescu.

Totodata, a fost emisa si o decizie de dizolvare a organziației municipale, principalele motive fiind urmatoarele:

„În cele două campanii electorale s-a demonstrat că Organizația
Ploieşti nu există in fapt și că activitatea acesteia a fost de fapt sustinută de reprezentantii altor organizații din județ; Organizația Ploieşti a refuzat să contribuie la cheltuielile generale ale Partidului in campania electorală pentru alegerile locale; Organizația Ploiești nu folosește sigla originală a Partidului, nu promovează imaginea Partidului și nu susține nici un coleg din Partid în afară de cei doi reprezentanți ai Organizației din consiliul
local; majoritatea membrilor Organizației Ploiești au fost ignorați, nefiind implicați in activitățile Organizatiei” se arata in decizia semnata de Mihai Apostolache, președintele Partidului „Prahova în Acțiune”.

Decizia de dizolvare a fost însă contestată de către avocatul Răzvan Toma Stănciulescu.

O data cu exluderea din partid, acesta va pierde inclusiv functia de consilier local obtinuta la alegerile din septembrie.

Se pare ca tot acest conflict a inceput in urma rezultatelor alegerilor parlamentare, cand Mihai Apostolache nu a reusit sa surprinda printr-un rezultat comparabil cu cel obtinut de candidatul partidului pentru functia de primar la algerile locale.

Vom reveni cu detalii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *