Polițiștii rutieri din Ploiești, alături de specialiștii Registrului Auto Român, au desfășurat în noaptea de 22 spre 23 august o amplă acțiune de control în trafic, vizând șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și starea tehnică a vehiculelor.
În urma verificărilor, peste 40 de persoane au fost legitimate și mai mult de 30 de autovehicule au fost controlate. Au fost efectuate 15 testări cu aparatul etilotest și DrugTest, iar pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat peste 25 de sancțiuni contravenționale, însumând 9.112 lei. Totodată, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare pentru încălcări ale legislației rutiere.
Autoritățile prahovene anunță că astfel de controale vor continua, scopul fiind reducerea numărului de accidente, menținerea siguranței pe drumurile publice și protejarea comunității de efectele negative ale consumului de alcool sau droguri la volan.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.