logo
RNTV Live

Războiul câștigă în fața umanității

Africa-Jumatate-dintre-decesele-copiilor-de-pe-continent-sunt-provocate-de-foame-57840-1559737087
Theo Tănăsescu

Sunt bani doar pentru război, lucru trist ce se dovedește prin cele mai mici finanțări ale agențiilor umanitare ale ONU din istorie.

Proiectele umanitare ale ONU se confruntă cu un deficit record de finanțare în acest an, doar o treime din cele 48,7 miliarde de dolari necesare fiind asigurate până în prezent. Subfinanțarea apare în condițiile în care nevoile globale sunt în creștere, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Biroului Națiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).

Banii sunt necesari pentru a ajuta aproximativ 204 milioane de persoane din întreaga lume. Acestea au nevoie de ajutor din cauza conflictelor armate și schimbărilor climei, cum ar fi războiul din Ucraina și seceta din Cornul Africii.

„La mai mult de jumătatea anului, deficitul de finanțare este de 33,6 miliarde de dolari, cel mai mare deficit de finanțare pe care l-am înregistrat vreodată. Nevoile din lume cresc mult mai repede decât fondurile donatorilor”, a declarat Jens Laerke, purtătorul de cuvânt al OCHA, în cadrul unei conferințe de presă.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Mai multe informații gasiți aici:https://www.stiripesurse.ro/sunt-bani-doar-pentru-razboi-agentiile-umanitare-ale-onu-au-primit-in-2022-cele-mai-mici-finantari-din-istorie_2511365.html

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor