Război pe tarabe în Oborul Ploiești! Poliția Locală a dat amenzi de 8.000 de lei

Erika Stoica
1 Min Read

Poliția Locală Ploiești a descins sâmbătă dimineață în Obor, unde a desfășurat o razie pentru combaterea comerțului stradal neautorizat și eliberarea spațiilor publice ocupate ilegal. În doar câteva ore, au fost aplicate 15 amenzi în valoare totală de 8.000 de lei.

Vânzătorii ambulanți care ocupau ilegal trotuarele au fost sancționați, iar marfa a fost confiscată. Printre cazurile flagrante se numără o femeie care vindea zeci de perechi de încălțăminte contrafăcută.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul echipelor de ordine publică și intervenție rapidă, care au asigurat liniștea în zonă. Autoritățile promit că vor continua controalele pentru a curăța domeniul public de activități ilegale.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Share This Article