logo
RNTV Live

Rata infectărilor în Ploieşti în scădere, dar restricţiile rămân în vigoare. Excepţii de Paşte

lacat_faliment_inchis_r54833822_06457600
Mihai Constantinescu

Rata infectărilor cu COVID-19 sunt în scădere în Ploieşti, dar restricţiile rămân în vigoare.

În conformitate cu Hotărârea nr. 33/19.04.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, Municipiul Ploiești se încadrează în intervalul de referință a incidenței ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile mai mare de 3 cazuri/1000 locuitori și mai mică sau egală cu 4 cazuri/1000 locuitori, respectiv 3,36.

Măsurile specifice care se aplică în Municipiul Ploiești pentru perioada 19.04.2021-02.05.2021:

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

  1. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
  2. organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
  3. organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
  4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă; se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, dar care nu vor fi consumate în spațiile respective;
  5. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități; se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  6. măsurile prevăzute la 4 și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă; funcționarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri si lozuri este permisa doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
  8. În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 01 mai-02 mai 2021, în intervalul 20.00-05.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase;
  • În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 08 mai-09 mai 2021, în intervalul 20.00-05.00, pentru deplasarea și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan;

Măsurile pentru diminuarea impactului riscului răspândirii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2 vor fi actualizate ori de câte ori situația o impune.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor