Radu Oprea face declarații despre controalele pe Valea Prahovei: „S-a constatat că sunt 1.057 de unităţi clasificate, dar că, în mod real, ar fi în teren multe unităţi care nu sunt clasificate.” Astfel, planul de control al Ministerului Turismului va fi axat pe această chestiune!
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Oprea, afirmă că verificările făcute de autorităţi în zona Văii Prahovei arată că, pe lângă cele peste o mie de unităţi de cazare clasificate, funcţionează ”multe alte” unităţi care nu sunt clasificate ca fiind turistice. Astfel, a fost anunțat faptul că planul de control al ministerului de resort se va axa pe identificarea acestora, în contextul în care o unitate turistică nu poate funcţiona legal dacă nu este clasificată.
Radu Oprea: „Este, în acest moment, un control care este gestionat de către Prefectul judeţului Prahova, există, de asemenea, Comandamentul de iarnă în care ANPC este prezent în toată zona superioară a Văii Prahovei. Sunt controale, sunt rapoarte pe care le fac în timp real, însă din constatările celor de la ISU – şi acesta este un lucru care va intra în planul de control al Ministerului Turismului – s-a constatat că sunt 1.057 de unităţi clasificate, de toate felurile, cu cereri de clasificare, dar că, în mod real, ar fi în teren multe alte unităţi care nu sunt clasificate”.
El a precizat că unităţile de cazare neclasificate nu pot funcţiona din punct de vedere legal. În acest context, controalele Ministerului se vor axa pe identificarea acelor unităţi de cazare care funcţionează ilegal şi determinarea acestora să intre în legalitate.
Ministrul Radu Oprea: „Din punct de vedere legal nu au voie să funcţioneze neclasificate, aşa că planul de control al Ministerului Turismului va fi axat pe această chestiune, de a identifica pe cei care funcţionează neclasificaţi, aplicăm amenzile de rigoare, îi îndrumăm cum se pot clasifica în conformitate cu legea”.
„Le-am explicat încă o dată cum trebuie să se conformeze legii, le-am spus că vom fi neiertători atunci când vom veni în control, dar ne aşteptăm să se conformeze cerinţelor legale. Acesta a fost dialogul cu antreprenorii, cu cei care sunt în zona Văii Prahovei. Cred că este corect să procedăm aşa”, a spus Radu Oprea.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.