Sursă foto: Basilica

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a vorbit miercuri despre Catedrala Mântuirii Neamului, numind-o „o minune a Maicii Domnului”, cu ocazia sărbătorii Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale.

„Înălțarea Catedralei a întâmpinat atâtea piedici și iată că se înalță într-o perioadă în care crizele economice, financiare și de altă natură se succed una după alta” explică episcopul vicar patriarhal. Potrivit Preasfinției Sale, faptul că „lucrările au continuat fără întrerupere” este fără îndoială un „semn al prezenței și binecuvântării Maicii Domnului”.

„Este o minune că o catedrală de dimensiuni atât de mari, cu lucrări atât de migăloase și de prețioase, s-a realizat într-un timp atât de scurt, cunoscând că, în Occident, catedralele au fost construite pe parcursul mai multor secole. Iată, deci, că aceasta este o minune evidentă a Maicii Domnului.

Cea de a doua este însăși lucrarea care se săvârșește aici, la acest paraclis”, a continuat Preasfinția Sa, continuând prin a enumera proiectele medical-sociale cele mai importante ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Printre proiectele numite de PS Varlaam Ploieșteanul se numără cel denumit „Donează sânge, salvează o viață!”. Prin intermediul respectivului program, „acest paraclis a reușit să ofere sistemului medical din România cea mai mare cantitate de sânge adunată în cadrul unui singur proiect vreodată în țară”.

Ierarhul a mai vorbit despre proiectul „Sănătate pentru sate”, prin care mai mulți medici oferă consultații gratuite persoanelor vulnerabile social din zona rurală.

Sprijinul oferit de comunitate lucrărilor sociale ale Patriarhiei Române „arată prezența și lucrarea evidentă a Maicii Domnului în mijlocul acestei comunități”, spune Preasfinția Sa.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul: „Maica Domnului lucrează minunat în rândul credincioșilor care iubesc Catedrala Națională, care iubesc viața misionară pastorală de la acest paraclis și care participă la slujbele care se săvârșesc în prezența icoanei ei și a moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.”

Sursă: Basilica

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *