Sursa foto: Apele Române

Echipele Administrației Naționale „Apele Române” intervin pentru a patra zi consecutiv în zona Salinei Praid, județul Harghita, după ce ploile abundente din ultimele zile au provocat creșterea semnificativă a debitului pârâului Corund, care înconjoară masivul de sare

Debitul ridicat al apei a generat fisuri în peretele de protecție al albiei, permițând pătrunderea apei în galeriile subterane ale salinei. Intervenția a fost solicitată pe 6 mai 2025 de către conducerea Salinei Praid și se desfășoară în cooperare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

La fața locului acționează echipe ale Apelor Române din cadrul direcțiilor Mureș, Crișuri și Olt. Acestea utilizează echipamente specializate precum trei motopompe de mare capacitate, un excavator cu braț lung, tuburi de refulare și absorbție, alături de personal tehnic pregătit pentru astfel de situații.

Operațiunile urmăresc drenarea apelor acumulate și obturarea cavităților apărute în albia pârâului, pentru a limita infiltrările și a proteja structura salinei.