Mai mulţi membri ai asociaţiilor civice pro-autostradă din Iaşi au organizat, sâmbătă, un protest pe malul Prutului, în timpul ceremoniei de începere a lucrărilor la podul de la Ungheni. Aceştia au cerut demararea rapidă a lucrărilor şi pe sectorul Ungheni-Iaşi-Moţca al autostrăzii A8.
Participanţii au afişat pancarte cu mesaje precum „Peste Prut, peste Carpaţi, unde-s banii pentru fraţi?”, „Legăm Iaşii cu Paşcanii, dacă nu furaţi toţi banii!” şi „A8 e tragedie, Grindeanu-i comedie”. La acţiune au fost prezenţi reprezentanţi ai Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei şi ai asociaţiei Împreună pentru A8.
În ultimele zile, mai mulţi membri ai societăţii civile ieşene au criticat organizarea evenimentului de lansare a lucrărilor la podul peste Prut, acuzând autorităţile că vor să „anestezieze raţiunea moldovenilor” printr-un eveniment simbolic, fără un progres real pe proiectul autostrăzii.
„Cum Guvernul nu are de gând să demareze lucrările la A8 în următorii ani, ce s-au gândit aleşii noştri!? Au identificat nişte capete de drumuri comunale şi judeţene şi le vor însăila într-un drum naţional”, a declarat George Ţurcănaşu, membru al Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent la eveniment, a declarat că podul de la Ungheni, construit în regim de autostradă, ar urma să fie finalizat în toamna anului viitor. Acesta a recunoscut că există o presiune puternică din partea locuitorilor din Iaşi şi Moldova pentru realizarea Autostrăzii A8, esenţială pentru conectarea regiunii la reţeaua rutieră europeană.
La ceremonia de la Zagarancea, Republica Moldova, au participat sute de persoane, inclusiv oficialităţi din România şi Republica Moldova. Podul peste Prut face parte din viitoarea autostradă A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.
Ministrul Sorin Grindeanu a precizat că lucrările la pod trebuie să fie finalizate în maximum 18 luni. De asemenea, el a anunţat că sunt în pregătire alte patru proiecte de poduri peste Prut, pentru care studiile de fezabilitate sunt în curs, urmând ca lucrările să înceapă anul viitor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.