Proiectele Legii Educației propuse de PNL, în dezbatere publică
Mai sunt puține zile în care proiectele Legii Educației propuse de PNL se află în dezbatere publică. Luni, la Ploiești a avut loc cea de a 68-a dezbatere. La discuțiiile purtate cu șefa inspectoratului școlar, Ilona Rizea, dar și cu secretarul de stat Sorin Ion, au fost prezenți un număr mare de profesori din județ.
Organizată luni, la Ploiești, de către Inspectoratul Școlar Prahova și PNL, dezbaterea privind Legea învățământului preuniversitar, s-a bucurat de o prezență numeroasă din rândul dascălilor. Prezenți la discuții au fost secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, senatorul PNL, Roberta Anastase, dar și consilierii locali și județeni ai PNL. Pachetul de noi legi ale educației propune o reformă profundă a învățământului din România.
Printre principalele elemente de reformă în ceea ce privește învățământul preuniversitar se numără reglementarea modalității de notare la anumite materii. Spre exemplu, elevii nu vor mai avea note la Arte şi Educaţie Fizică şi Sport, ci vor fi evaluaţi cu Admis sau Respins.
Și examenul de bacalaureat va fi restructurat, pentru că este nevoie de absolvenți autonomi, de absolvenți care să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor și să gândească critic, de absolvenți care să caute soluții creative și nu bazate pe șabloane, se arată în proiectele dezbătute la Brașov. Totodată, nivelul de alfabetizare funcțională a elevilor va fi evaluat periodic prin teste online, corespunzător fiecărui nivel și fiecărei clase. Evaluările vor fi realizate prin Platforma națională de alfabetizare funcțională care include teste realizate conform standardelor specifice, corelate cu profilul absolventului.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.