logo
RNTV Live

Proiect: Test psihologic pentru cei ce vor să devină magistraţi

magistratCriză nemaîntâlnită la Tribunalul Prahova. Este incredibil ce este obligat să facă un magistrat într-o zi normală de lucru
rnews

Persoanele care au absolvit cursurile Institutului Naţional al Magistraturii şi vor să devină judecători sau procurori vor trebui să susţină un examen de verificare a cunoştinţelor şi un test psihologic, potrivit unui proiect de modificare şi completare a legilor justitiţiei lansat în dezbatere.

Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare şi completare a legilor justiţiei care prevede, printre altele, ca persoanele care au absolvit INM şi doresc să exercite funcţia de procuror sau judecător să “susţină un examen de absolvire prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor, competenţelor şi abilităţilor necesare exercitării funcţiei de judecător sau de procuror, precum şi un test psihologic”, se arată într-un comunicat de presă emis de instituţie.

Potrivit noilor modificări ce ar urma să fie aduse Legii 304/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dacă un absolvent nu promovează examenul de absolvire organizat de INM, acesta se poate prezenta la sesiunea pentru următoarea promoţie. În cazul în care nu promovează examenul nici în cea de-a doua sesiune sau nu se prezintă, în mod nejustificat, auditorul de justiţie nu poate fi numit în funcţia pe care doreşte să o ocupe şi are obligaţia de a restitui bursa şi celelalte cheltuieli de formare profesională. De asemenea, pentru a putea fi numit procuror sau judecător, auditorul trebuie să fie declarat apt în urma susţinerii testului psihologic. Proiectul de modificare şi completare a legilor justiţiei mai prevede ca, “anterior numirii lor ca judecători sau procurori stagiari, absolvenţii INM să fie verificaţi sub aspectul îndeplinirii cerinţei de a avea o bună reputaţie. În acest caz, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va hotărî asupra îndeplinirii cerinţei privind buna reputaţie pe baza verificărilor efectuate de INM.”

Totodată, în urma noilor modificări, judecătorii şi procurorii vor putea fi învestiţi în funcţii de conducere în instituţiile de justiţie pe o durată de patru ani, cu posibilitatea reînvestirii în funcţie o singură dată.

Sursa: mediafax

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor