DATORII ȘTERSE pentru persoanele fizice și juridice
Ministerul Finanţelor ar putea proceda la o amnistie fiscală. Darius Vâlcov, consilierul primierului Dăncilă, a spus că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare şi include ştergerea datoriilor unor companii.
Tot el a spus că există datorii ale oamenilor de afaceri şi ale persoanelor fizice de 98 de miliarde de lei și că 84 la sută această sumă nu poate fi recuperată.
Potrivit Hotnews, una dintre variantele luate în calcul de cei din Ministerul Finanţelor este ca amnistia fiscală să se aplice pentru cei care aveau datorii la data de 31 decembrie 2017.
Măsura ar urma să se aplice atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.
În cazul persoanelor fizice, totalul datoriilor la stat este de 3 miliarde lei.