Un program realizat de trei elevi din Hunedoara va rula pe Staţia Spaţială Internaţională, cu scopul de a monitoriza evoluţia şi starea de sănătate a vegetaţiei de pe planeta Pământ.
Experimentul este propus de echipa RobotX, care îl are ca mentor pe profesorul Mircea Nistor, relatează Agerpres.
Potrivit acestuia, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat că proiectul gândit de cei trei elevi va fi aplicat în perioada aprilie – mai pe Staţia Spaţială Internaţională, datele culese în cadrul experimentului urmând să fie prelucrate de aceştia la sfârşitul lunii viitoare.
Programul a fost gândit şi creat de Alexandru Budiul, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu”, Maria Alexa, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu”, şi de Luca Rădos, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”, scrie sursa citată.
Un mesaj transmis de ESA profesorului Mircea Nistor şi citat de pagina oficială a Primăriei Hunedoara anunță că experimentul AstriX Mission Space Lab a obţinut „statutul de zbor” și că acesta va rula pe Staţia Spaţială Internaţională în perioada aprilie – mai 2023.
„Vom descărca datele şi le vom trimite spre sfârşitul lunii mai. Veţi putea apoi să scrieţi raportul vostru final, care este ultima fază a Mission Space Lab Challenge”, se menţionează în mesaj.
Proiectul s-a derulat în două faze: mai întâi, echipele înscrise au trimis ESA proiecte sau idei de experimente, dintre care au fost selectate doar cele mai bune. Apoi, ESA a trimis echipelor câştigătoare câte un kit specializat, iar copiii au creat softul necesar pentru funcţionarea experimentului propus.
„Noi am primit acest kit anul trecut, în decembrie, el fiind format, în principal, dintr-un micro-controller, un modul de inteligenţă artificială şi o cameră. Cei trei copii au creat softul necesar, iar acesta va rula pe un kit similar amplasat pe Staţia Spaţială Internaţională. Experimentul va dura cam trei ore, adică durata în care Staţia înconjoară, pe orbită, Pământul de două ori. Este un sentiment nemaipomenit pentru copii să ştie că softul lor va rula pe Staţia Spaţială Internaţională! La fel este şi pentru mine. În cele trei ore, se vor realiza aproximativ 1.000 de imagini care ne vor ajuta apoi să evaluăm starea de sănătate a vegetaţiei planetei şi evoluţia acesteia”, a explicat coordonatorul şi mentorul RobotX Hunedoara.
În urmă cu patru ani, o altă generaţie de elevi din cadrul echipei RobotX Hunedoara a mai realizat un soft cu ajutorul căruia, tot de pe Staţia Spaţială Internaţională, s-a făcut o evaluare a modului în care evoluează stratul de nori al planetei, constatându-se atunci o tendinţă de creştere a acestuia, a mai explicat profesorul Mircea Nistor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.