logo
RNTV Live

Profil de candidat – Grațiela Leocadia Gavrilescu

gratiela-gavrilescu
Luiza Toboc

O femeie puternică,echilibrată, calculată și extrem de “bătăioasă”. Grațiela Gavrilescu are 50 de ani, a fost ministru al Mediului și are la activ două mandate de deputat. În perioada 2004 – 2007 a fost și viceprimar al municipiului Ploiești. Grațiela Gavrilescu  a absolvit în 1989 Facultatea de Tehnologie Petrochimică – UPG. Ulterior a mai absolvit studii postuniversitare de marketing industrial, studii postuniversitare management în administrația publică și cursuri de specializare pe probleme de medicina muncii. Este de profesie inginer chimist,iar din 2003 face politică. La momentul actual, conduce organizația județeană ALDE și candidează din partea acestei formațiuni pentru un al treilea mandat de parlamentar. Poate fi considerată o “doamnă de fier” a Prahovei, care niciodată nu s-a sfiit să spună exact ceea ce gândește, exprimând poziții critice inclusiv la adresa președintelui Klaus Iohannis. De la alegerile din 11 decembrie are așteptări foarte mari și spune că toate proiectele ALDE pentru Prahova sunt susținute de către echipa pe care o conduce, o echipă a oamenilor “puternici și echilibrați”.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor