logo
RNTV Live

Procurorii DNA fac percheziții… la sediul Poliției Române!

62336977
Ștefan Petre

Marți, procurorii Direcției Naționale Anticorupție desfășoară două percheziții în București. Potrivit site-ului Știrile Pro TV, surse apropiate anchetei spun că acestea vizează sediul Poliției Române și o firmă care a vândut bastoane și căști pentru polițiști.

Este vorba despre un dosar în care se fac cercetări privind presupuse fapte asimulate celor de corupţie la achiziţionarea de echipamente pentru dotarea poliţiştilor, scrie sursa citată.

Aceste suspiciuni vin după ce, la sfârșitul lunii ianuarie, DNA a descins la Poliția Capitalei, IPJ Călărași și Poliția Locală București, la birourile celor care s-au ocupat de achiziții de uniforme.

Anchetatorii au indicii că banii ar fi fost cheltuiți, dar echipamentele nu au ajuns niciodată la polițiști.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2020, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea poliţiei naţionale”, a transmis DNA într-un comunicat de presă.

„Marți, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se fac percheziţii domiciliare în două locaţii situate în municipiul Bucureşti, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice” – arată DNA.

Poliția Română a reacționat printr-un comunicat de presă

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Poliția Română sprijină toate activitățile de verificare, derulate de instituțiile cu atribuții în domeniu. Pentru aflarea adevărului și clarificarea cât mai rapidă a situației de fapt, ca de fiecare dată, instituția pune la dispoziția celorlalte autorități documentele necesare.”

Sursă: Știrile Pro TV

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor