Procurorii DIICOT au reținut șase persoane și au pus sub control judiciar o femeie însărcinată, într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani. Gruparea era bine organizată și activa inclusiv în afara țării. În urma perchezițiilor, au fost confiscate patru autoturisme de lux, bani în valoare de peste 70.000 lei și 10.700 lire sterline, bijuterii din aur și alte probe relevante. O altă inculpată a fost arestată în Marea Britanie, cu sprijinul autorităților britanice. Ancheta s-a desfășurat cu sprijinul Europol, Eurojust și jandarmeria română, iar astăzi judecătorii decid dacă suspecții vor fi arestați preventiv pentru 30 de zile.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook