Primul program cultural‑educațional permanent dedicat persoanelor cu dizabilități, lansat la Ploiești

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto: Primaria Municipiului Ploiesti facebook

Primăria Ploiești, prin Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, a lansat primul program cultural‑educațional permanent din România dedicat persoanelor cu dizabilități, un demers unic la nivelul instituțiilor publice locale

Inițiativa urmărește crearea unui spațiu sigur, prietenos și incluziv, în care participanții să se poată exprima liber, să își dezvolte creativitatea și să își îmbunătățească starea de bine.

Sursa foto: ea.md

Programul cultural‑educațional include activități adaptate nevoilor fiecărui participant și se desfășoară alături de specialiști, într-un mediu deschis și încurajator. Printre activitățile propuse se numără ateliere handmade, cursuri de canto, terapie prin muzică senzorială și percuție, precum și activități sportive menite să stimuleze mișcarea și energia.

Înscrierile se fac la secretariatul Casei de Cultură, la numărul de telefon 0244 578 148, în intervalul orar L‑J: 8.00–16.30 și V: 8.30–13.00, în limita locurilor disponibile. Locația exactă a desfășurării activităților va fi comunicată participanților în momentul înscrierii.

Prin acest program, administrația locală își reafirmă angajamentul pentru incluziune, acces egal la cultură și sprijinirea persoanelor cu dizabilități în procesul lor de dezvoltare personală.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article