logo
RNTV Live

Primarul Volosevici: Putem să spunem că spre sfârşitul săptămânii, poate chiar vineri o să avem şi apă caldă şi căldură

consiliu_sept
Dumitrescu Vlad

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a vorbit public joi, în timpul şedinţei Consiliului Local, despre starea sistemului de termoficare şi paşii făcuţi de noul operator. În acest context, edilul șef al orașului a  estimat că alimentarea cu agent termic ar putea să se reia “vineri seară sau cel târziu sâmbătă dimineaţă”. Volosevici a solicitat şi o mobilizare a asociaţiilor de proprietari, pentru a se asigura că nu există coloane tăiate şi vreun risc de inundaţii în apartamente.

“Putem să spunem că spre sfârşitul săptămânii, poate chiar de mâine (n.r. vineri), dacă nu, sâmbătă dimineaţa, o să avem şi apă caldă şi căldură. Cert, în momentul acesta, este că sistemul, care era gol, este aproape încărcat, intuim că în patru, cinci, şapte ore, şi returul este încărcat. CAI-urile (n.r. cazane de abur industrial) care creează posibilitatea să dăm drumul la CAF (n.r. cazanul cu apă fierbinte), din seara asta .Aşa a fost discuţia . Maxim de mâine dimineaţă primesc gazul necesar, sunt făcute contractele cu OMV-ul. Din momentul respectiv, putem să dăm drumul la CAF şi să facem nu o surpriză plăcută, ci să ajungem în normalitate, ca undeva mâine seară, poate poimâine de dimineaţă, să putem să oferim apă caldă şi căldură”, a declarat primarul Andrei Volosevici în şedinţa de joi a Consiliului Local Ploieşti.

Primarul a propus şi numirea unui director tehnic la nivelul Termo Ploieşti, pentru a centraliza toate datele, sugerând instalarea fostului director adjunct al ADI Termo Prahova, inginerul Dobrescu. El a vorbit şi despre nevoia implicării Uniunii Asociaţiilor de Proprietari, pentru a se asigura că, înainte de deschiderea vanelor la blocuri, nu au mai rămas coloane tăiate, de la vreo debranşare sau vreo lucare nefinalizată la timp.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor