Primarul din Câmpina, Alin Moldoveanu, a început seria controalelor în teren. Lucrările realizate din bani publici sunt atent supravegheate de edil. Prima pe listă a fost lucrarea de reabilitare termică a blocului 12 de pe strada Victoriei
„Unul dintre primele lucruri pe care mi le-am propus la început de mandat este acela de a vedea cum decurg lucrările care se realizează pe domeniul public al municipiului Câmpina, cu fonduri de la bugetul local, de la bugetul de stat sau cu fonduri europene. Prima „oprire” a fost la lucrarea de reabilitare termică a blocului 12 de pe strada Victoriei, o lucrare așteptată multă vreme de cetățeni, realizată în cea mai mare parte cu fonduri europene. Concluziile acestor deplasări în teren, la final.”, a încheiat edilul.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro