Primarul de la Brebu, Adrian Ungureanu, a renunţat la vizita de lucru în Statele Unite ale Americii, după ce s-a iscat un adevărat scandal mediatic din cauza acestei plecări. Iată că o altă localitate decide să efetueze o astfel de deplasare, pe bani publici, vizate fiind oraşele Las Vegas, Miami si Orlando.
Este vorba despre municipalitatea câmpineana, care trimite în perioada 28 mai – 8 iunie, patru reprezentanţi ai administraţiei publice locale într-o aşa zisă vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Este vorba despre însuşi prmarul Horia Tiseanu care va fi însoţit de consilierul lui personal – Ioana Bumbăcea, consilierul local, Corina Topală şi soţia consilierului local, Daniel Ionita, responsabilul Casei de Cultură „Geo Bogza”, Laura Ioniţă.
În cadrul şedinţei de consiliu în care a fost aprobat bugetul Câmpinei, au fost prevăzuţi 60.000 lei pentru deplasarea in SUA. Aşteptăm cu interes să vedem şi noi efectele acestei vizite de lucru în ceea ce priveşte bunăstarea Câmpinei şi a locuitorilor ei.
Sursa: www.campinatv.ro