logo
RNTV Live

Primarul Câmpinei revine în PNL: „Sufletul meu a fost tot aici, chiar dacă ne-am despărțit o perioadă!”

ezgif.com-webp-to-jpg (45)
Ștefan Petre

Alin Moldoveanu, primarul Câmpinei, a susținut joi, alături de Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean și președintele Partidului Național Liberal, o conferință de presă comună, anunțându-și astfel întoarcerea în PNL.

În conferința care a avut loc la Ploiești, la sediul Consiliului Județean, cei doi politicieni au vorbit despre proiectele de investiții derulate de Primăria Câmpina în parteneriat sau cu sprijinul CJ Prahova.

Întrebat de presă despre întoarcerea în PNL, Moldoveanu a declarat: „Sunt bucuros că am revenit în PNL. Mă gândesc, ce ar fi însemnat dacă eram de la început în PNL, câte proiecte s-ar fi derulat pentru Câmpina cu sprijin din partea PNL?! Mulțumesc echipei din PNL că și-a deschis brațele către mine. Oricum, sufletul meu a fost tot în PNL, chiar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat și ne-am despărțit o perioadă!


Iulian Dumitrescu: „Pentru mine, pentru noi, este o plăcere și o bucurie faptul că Alin Moldoveanu a revenit în PNL. De acum înainte o să participe la ședințele Biroului Politic Județean. Sper să facem tot ce ne-am propus împreună pentru Câmpina, pentru Prahova!


Actualul primar al municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, a fost membru PNL până în 2020, când a candidat independent la alegerile locale.

Proiectele de investiții desfășurate de primăria condusă de Moldoveanu și susținute de CJ, precum pasajul subteran și centura orașului, au fost și ele dezbătute la conferința de presă:

„Cu pasajul suntem în stadiul de elaborare a proiectului cu detalii de execuție. Așteptăm să apară Ghidul de finanțare și să depunem imediat proiectul. Sunt eligibili cei care au făcut și documentația cu fonduri europene, așa cum este cazul nostru și suntem singurii din ADR Sud-Muntenia în această situație. Ghidul va trebui să apară până la sfârșitul anului. Vor urma evaluarea, contractarea, licitația și estimez că lucrările efective vor demara la începutul anului 2025” spune Alin Moldoveanu.


Despre centura de est a Câmpinei, Iulian Dumitrescu anunță finalizarea studiul de fezabilitate și spune că în luna iulie va fi scoasă la licitație executarea lucrării. Alin Moldoveanu subliniază că „această centură este imperios necesară și nu doar pentru devierea traficului greu, ci și din alte motive. În zona în care se va construi centura, Câmpina are multe terenuri unde pot veni mulți investitori. Este foarte bine ca acolo unde este centura să se dezvolte noi business-uri. Impactul economic al centurii este foarte important!


Alte proiecte despre care s-a discutat sunt cel HidroPrahova cu fonduri europene, prin care va fi extinsă canalizarea și va fi schimbată conducta de apă pe 178 de străzi din Câmpina; asfaltarea unor străzi prin parteneriatul cu CJ; proiectele care au obținut finanțare prin Programul „Anghel Saligny” și consolidarea străzilor afectate de alunecări de teren.

Sursă: Câmpina TV

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor