Consiliul Județean Prahova a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare, un proiect de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din impozitul pe venit încasate suplimentar – cota de 6 % pe anul 2021. Potrivit vicepreședintelui Cristian Apostol, primăriile trebuie să folosească fondurile pentru dezvoltare locală și infrastructură până la sfârșitul anului.

1.746.310 lei. Aceasta este suma care vine în completarea cheltuielilor pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală și a celor de infrastructură care necesită cofinanţare locală aprobată de consilierii județeni prahoveni.

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol, Primăria Ploiești ar urma să primească o sumă mai mare de bani decât restul unităților adminitrative. Reprezentantului CJ a susținut că fondurile vor fi folosite pentru lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale numărul 2 Ploiești.

Concret, Primăria Ploiești va primi 75.000 de lei. Totodată, sumele totale alocate pentru dezvoltarea comunelor este de 1.459.800 de lei, iar pentru orașe  este de 194.640 lei.

Vezi şi https://republikanews.ro/furt-de-energie-electrica/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *