logo
RNTV Live

Primăria Ploiești staționează pe avarii. Soluție de compromis pentru iluminat public

Primăria Filipeştii de Pădure modernizează iluminatul
Ciprian Radu

Soluție de compromis pentru iluminat public

Primăria Ploiești este obligată să apeleze la o soluție de urgență pentru asigurarea mentenanței pentru iluminat public.

Contractul expiră în doar două zile.

În acest interval foarte scurt, Primăria Ploiești trebuie să găsească modalitatea prin care să asigure mentenanța la iluminatul public.

Există o licitație în curs, însă procedurile au fost multă vreme blocate.

O firmă a contestat documentația procedurii de selecție.

CITEȘTE și  Primul copoţel va suna a pagubă în multe din şcolile din Ploieşti. Primarul anunţă că lucrările de reparaţii şi igienizare nu sunt terminate/ VIDEO

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins memorial ca fiind tardiv.

Însă contestația a dus la întârzieri mari. Așa s-a ajuns ca, acum, cu doar două zile înainte de terminarea contractului pe care Primăria l-a încheiat în primăvară, să nu avem continuitate.

Licitația a fost reluată, iar vineri, la sfârșitul acewstei săptămâni, este programată deschiderea ofertelor.

Până la desemnarea câștigătorului va mai trece timp. Mai ales că sunt posibile noi contestații.

Așadar, noul contract nu poate fi semnat în două zile.

Soluția de avarie este negocierea directă cu un operator.

“Vineri este noul termen pentru depunerea ofertelor, după ce reprezentanţii CNSC au respins contestaţia care fusese formulată. Până la finalizarea licitaţiei, vom putea să facem o negociere directă, pe o perioadă de timp determinată, până la desemnarea câştigătorului”, a declarat primarul Dobre, potrivit Telegrama.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor