Conducerea Primăriei Ploieşti va accesa un împrumut în valoare de 7,5 milioane de lei de la Trezorerie, pentru a asigura cotele proprii de cofinanţare la patru proiecte de eficientizare energetică a unor blocuri de locuit. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Ploiești.

Proiectul, iniţiat de primarul Andrei Volosevici, propune contractarea de la Ministerul Finanţelor a unui împrumut din venituri din privatizare, în valoare de 7.500.000 de lei, cu o maturitate de maxim cinci ani.

Împrumutul este solicitat pentru a asigura cota de cofinanţare care îi revine administraţiei locale la proiectele de eficientizare energetică a unor blocuri din fonduri europene, împărţite în patru loturi, care includ peste 20 de imobile, situate pe Bulevardul Republicii şi străzile învecinate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *