Primăria Municipiului Ploiești a anunțat astăzi începerea celei de-a doua etape a lucrărilor de reparații și întreținere a infrastructurii rutiere, de această dată în cartierele din estul orașului
După finalizarea intervențiilor în vestul orașului și în zona Râfov, echipele de muncitori intervin acum pe un număr de 70 de străzi din estul Ploieștiului. Printre cele mai importante artere incluse în programul de lucrări se numără Bulevardul Petrolului, Mihai Bravu, Gheorghe Doja, Văleni, Boldescu, Transilvaniei, Pielari și Democrației. Lista completă a străzilor afectate a fost publicată în comentariile comunicatului oficial.
Lucrările prevăzute includ:
- reparații curente și plombări
- turnarea de covoare asfaltice
- refacerea trotuarelor și a zonelor adiacente
Pe durata desfășurării lucrărilor, pot apărea restricții temporare de circulație, în funcție de zonele în care se acționează.
Primăria își cere scuze pentru disconfortul creat și mulțumește locuitorilor pentru înțelegere și sprijin, subliniind că aceste intervenții sunt necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a calității vieții în municipiu.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook