De opt luni de zile, Ploieştiul a rămas fără dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie. Şi asta pentru că primăria a refuzat să achite facturile către Coral, societatea cu care este încheiat contract pentru aceste servicii. Contract prelungit acum un an decătre Consiliul Local. Nicoleta Crăciunoiu, directorul economic al Primăriei Ploieşti, refuză să plătească serviciile pe motiv că a fost depăşită valoarea estimată în contract. Culmea este că, în contractul respectiv nu este trecută nici o valoare, ci doar tarifele aprobate de Consiliul Local.

Suma invocată de municipalitate, de 10 milioane de lei pentru cei cinci ani de contract, a fost stipulată, ca şi valoare estimată, numai în anunţul de licitaţie. Coral a practicat tarifele aprobate şi a efectuat servicii numai în baza comenzilor venite de la Primărie. Acum Coral are de recuperat 1 milion de lei pentru serviciile prestate, însă se loveşte de refuzul sistematic al primarului Adrian Dobre şi al Nicoletei Crăciunoiu. Aceasta din urmă este acuzată de reprezentanţii Coral şi de abuz în serviciu. Şi asta deoarece a avizat favorabil cinci dintre facturi, documentele primind viză CFP şi fiind contrasemnate şi de primarul cu atribuţii de primar de atunci, Iulian Teodorescu. În schimb, aceste facturi nu au fost şi date în plată. În această situaţie, reprezentanţii Coral au notificat primăria şi vor să dea municipalitatea în judecată. Conform documentelor ataşate mai jos, instituţiile abilitate să lămurească legalitatea acestor plăţi, au dat dreptate firmei Coral. Din păcate însă, din acest război, cei care au de pierdut sunt ploieştenii. Oraşul este invadat de ţânţari, căpuşe, purici şi şobolani.

VIDEO:Explicatiile sunt oferite de doamna Iuliana Nica – director executiv Coral PLoiesti

1 2 3  45 6 7 8 9 10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *