Primăria Buzău pune în dezbatere noul Plan Urbanistic General. Cetățenii pot trimite observații până la 15 august

Erika Stoica
2 Min Read

Primăria Buzău pune în dezbatere noul Plan Urbanistic General. Cetățenii pot trimite observații până la 15 august.

Primăria Municipiului Buzău a anunțat lansarea etapei de informare publică privind documentația actualizată a Planului Urbanistic General (PUG), document care va stabili direcțiile de dezvoltare urbană ale municipiului în anii următori.

Primăria Buzău pune în dezbatere noul Plan Urbanistic General. Cetățenii pot trimite observații până la 15 august

Potrivit administrației locale, documentația include atât partea scrisă, cât și cea desenată și cuprinde modificările solicitate de instituțiile implicate în procesul de avizare, precum și propunerile și observațiile formulate de cetățeni pe parcursul elaborării proiectului.

Reprezentanții Primăriei precizează că toate sugestiile primite au fost analizate, iar cele care au putut fi integrate în conformitate cu legislația în vigoare au fost incluse în forma actualizată a documentației.

Planul Urbanistic General poate fi consultat în perioada 2 iulie – 30 august 2026, atât la sediul Serviciului Urbanism și Dezvoltare Urbană din strada Piața Teatrului nr. 1 (fostul Bazar), în zilele lucrătoare, între orele 08:30 și 14:00, cât și pe site-ul Primăriei Municipiului Buzău.

Cetățenii care doresc să transmită observații sau propuneri o pot face până la 15 august 2026, fie prin poștă, la sediul Primăriei, fie în format electronic, la adresa de e-mail indicată de instituție.

Răspunsurile la toate observațiile primite vor fi publicate pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Buzău în perioada 16–30 august 2026.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article