Ana Dragut,Daciana Balaban

 

Circa 300 de spectatori au ținut să le fie alături handbalistelor de la CSM Ploiești în jocul oficial cu HC Zalău, astăzi, la o oră improprie disputării unui meci de campionat, 12:00.

Cu deja arhicunoscutele probleme legate de lipsa salariilor, sportivele echipei ploieștene – șapte titulare și restul copile de la departametul de juniori! – au făcut un meci bun, pe alocuri chiar foarte bun, doar lipsa de prospețime fizică și arbitrajul șmecheresc al moldovenilor Marian Drăghici și Victor Drăguț făcând ca scorul final să fie negativ, 25-26…

Trupa lui Hrupec a făcut o impresie frumoasă, și așa lipsită de aportul celor cinci titulare care au ales să plece, prima repriză terminându-se la egalitate, 11-11.

Mitanul secund a fost echilibrat doar până în minutul 38, de la 14-14 ardelencele preluând conducerea și ținând 3-4 goluri diferență până în minutul 57. Cel mai mare ecart s-a înregistrat în minutul 56, atunci când, de la 21-26, elevele lui Tadici au redus motoarele și gazdele s-au apropiat până la o diferență minimă, 25-26, scor final…

CSM Ploiești – HC Zalău 25-26 (11-11)

Cele două echipe au început cu următoarele distribuții:

CSM Ploiești: Tatalovic – Bozovic, Dinu, Balaban, Burtea, Chiricuță, Dmitrovic. Antrenor: Neven Hrupec.

HC Zalău: Inculeț – Tămaș, Trif, Klimek, Bloj, Rob, Ciolan. Antrenor: Gheorghe Tadici

Au arbitrat: Marian Drăghici și Victor Drăguț (ambii din Vrancea)

Observator FRH: Vlad Ionescu (București)

De știut!

Meciul s-a putut disputa doar după ce brigada oficialilor a fost retribuită, cei 2000 de lei fiind achitați din propriul buzunar de către directorul CSM Ploiști, Cezar Stoichiciu! Unde s-a ajuns…

Interesant este faptul că atât Stoichiciu cât și Valeriu Răchită, consilierul pe probleme de sport al primarului Adrian Dobre, au părăsit sala la pauză, luând cap compas – ați ghicit! – Primăria Ploiești. Locul de unde, în scurtă vreme sau cel mai târziu mâine, la „operativa” solicitată de viceprimarul Cristian Ganea, ar putea exploda mămăliga la clubul ploieștean! Rămâneți aproape!

În scurtă vreme veți putea lectura și un punct de vedere al directorului Stoichiciu, alte două personaje importante ale ecuației, primarul Dobre și consilierul Răchită, fiind, probabil, în imposibilitate de a dialoga telefonic sau a răspunde printr-un banal sms la tentativa redactorului de a-i contacta! Oricum, altfel decât în vremurile când iarnă-vară, noapte-zi, foame-sete, aceștia nu numai că răspundeau la apeluri dar chiar îi și apelau pe jurnaliști! Până la urmă… aia e! O să ne ocupăm singuri, cum putem și noi, să scoatem adevărul la suprafață! Și să vedeți atunci solicitări pentru drepturi la replică!

sursa foto: sportpictures.eu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *