Sursă: Shutterstock

Rata anuală a inflației a crescut în octombrie 2024 la 4,67%, față de 4,62% în septembrie, în contextul în care prețurile alimentelor au urcat cu 4,75%, cele ale produselor nealimentare cu 3,45%, iar serviciile s-au scumpit cu 7,66%, conform datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS), citate de AGERPRES.

„Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2024 a fost 100,62%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 4,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2023 a fost 4,7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2023 – octombrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2022 – octombrie 2023) a fost 5,8%”, se arată în comunicatul INS.

Potrivit INS, indicele armonizat al prețurilor de consum pentru octombrie 2024 față de septembrie 2024 a fost de 100,71%. Rata anuală a inflației pentru octombrie 2024, comparativ cu octombrie 2023, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), a fost de 5%. Rata medie de creștere a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2023 – octombrie 2024) comparativ cu perioada anterioară de 12 luni (noiembrie 2022 – octombrie 2023), conform IAPC, a fost de 6,1%.

Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul anului 2024, de la 4% la 4,9%, și estimează că inflația va ajunge la 3,5% la sfârșitul lui 2025, conform datelor prezentate luni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.