Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat, miercuri, profunda sa tristeţe în legătură cu teribilul accident petrecut în Mestre, Italia, şi a transmis sincere condoleanţe familiilor victimelor, dorind recuperare rapidă celor răniţi.

„Sunt profund întristat de teribilul accident din Mestre, Italia. Transmit sincere condoleanţe familiilor victimelor şi doresc recuperare rapidă celor răniţi. Noi, România, suntem solidari cu toţi cei afectaţi în aceste momente dificile”, a comunicat preşedintele Klaus Iohannis.

Conform informaţiilor, cel puţin 21 de persoane au pierit, iar alte 18 au fost rănite în urma incidentului care a avut loc marţi seara, când un autobuz plin a căzut de pe o pasarelă peste calea ferată şi a luat foc în Mestre, în apropierea Veneţiei, potrivit relatărilor presei italiene, care fac referire la un bilanţ comunicat de prefectură.

Între răniţi se numără trei ucraineni, un croat, un german şi un francez, conform informaţiilor furnizate de France-Presse, citând un purtător de cuvânt al municipalităţii.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *