Conform Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită de stat în Republica Portugheză în perioada de vineri până luni, la invitația omologului său, Marcelo Rebelo de Sousa. Vizita în Portugalia va începe cu participarea președintelui Iohannis, în calitate de invitat special, la reuniunea aniversară a Grupului Arraiolos, găzduită de președintele Republicii Portugheze și programată pentru vineri, la Porto. Această reuniune marchează 20 de ani de la înființarea acestei platforme informale de consultare la nivel prezidențial între 16 state membre ale Uniunii Europene. La reuniune vor lua parte și alți președinți europeni, inclusiv cel al Germaniei, Bulgariei, Croației, Sloveniei, Estoniei, Finlandei, Greciei, Ungariei, Irlandei, Italiei, Letoniei, Maltei și Poloniei.

Potrivit sursei citate, președintele Klaus Iohannis va susține un discurs central, axat pe provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, măsurile necesare pentru a susține Ucraina și pentru a asigura o poziție unitară europeană și euroatlantică în abordarea aspectelor de securitate generate de război.

Sâmbătă, președintele Iohannis va fi primit de omologul portughez la Lisabona. Vizita de stat a președintelui Klaus Iohannis în Portugalia survine după vizita președintelui Marcelo Rebelo de Sousa în România în decembrie 2022. Cele două țări mențin o cooperare strânsă în plan bilateral, în cadrul Uniunii Europene și NATO, în special în contextul evenimentelor din Ucraina. Colaborarea în domeniul apărării este un element cheie al acestei cooperări, cu scopul consolidării capacității de apărare a NATO pe Flancul Estic, iar un exemplu al acestei colaborări este participarea Portugaliei cu un contingent de forțe terestre la brigada multinațională NATO din România, în Caracal.

Pe agenda discuțiilor politice dintre cei doi lideri se vor afla, pe lângă întărirea cooperării în domeniul apărării, și colaborarea diplomatică și sectorială, cu accent pe dezvoltarea comerțului, a investițiilor, sectorul energetic, digitalizare, sănătate, educație, cultură și starea comunității românești și contribuția acesteia la societatea portugheză. În timpul vizitei, președintele Iohannis va avea întrevederi cu prim-ministrul portughez, Antonio Costa, cu președintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, și cu membri ai Parlamentului. Totodată, va vizita Palatul Municipalității din Lisabona și va avea discuții cu primarul Carlos Moedas.

În contextul vizitei de stat, vor fi semnate acorduri bilaterale în domeniul energiei și al investițiilor și comerțului.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *