Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada dintre încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2023 și reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2024.
Legea stabilește că Guvernul poate emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, acoperind următoarele arii de reglementare: finanţe şi economie, dezvoltare, lucrări publice şi administraţie, muncă şi solidaritate, afaceri interne, sănătate, agricultură, transporturi şi infrastructură, cultură, investiţii şi proiecte europene, prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
Printre domeniile de reglementare se numără și finanțele și economia, permitând Guvernului să emită ordonanțe pentru modificarea Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală. De asemenea, se pot emite ordonanțe pentru reglementarea unor măsuri în derularea Programului național de investiții „Anghel Saligny”.
Legea acoperă, de asemenea, domenii precum transporturile, permitând Guvernului să reglementeze inspecția tehnică și supravegherea în domeniul feroviar și al transportului urban, suburban și regional pe șine, precum și modificări în domeniul infrastructurii de transport.
Această lege oferă Executivului instrumente pentru a emite ordonanțe în perioada dintre sesiunile parlamentare, facilitând reacția la schimbările economice și sociale urgente.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.