logo
RNTV Live

Președintele Iulian Dumitrescu: Probabil operatorul a oprit apa pentru a face o economie la bani/CL trebuie să solicite o delegare directă către RASP pentru tot ce ține de serviciul de termie

presedinte_dumitrescu2
Dumitrescu Vlad

Consiliul Judeţean Prahova, prin președintele Iulian Dumitrescu, a propus ca serviciul de alimentare cu apă caldă şi energie termică din Ploiești să fie încredinţat direct, de către ADI Termo, către Regia Autonomă de Servicii Publice.

Într-o şedinţă derulată miercuri, încheiată fără vreun vot, preşedintele CJ a spus că a discutat cu reprezentanţii firmei care fusese contractată pentru revizia Cazanului 2 de la CET Brazi, care au dat asigurări că echipamentul ar putea fi repornit în 24 de ore.

”La întâi iulie ne-a venit o adresă la ADI TERMO din partea operatorului în care ne anunța că a închiriat două cazane de la o firmă deoarece este conștient, așa cum prevede contractul, să furnizeze în mod continuu apă caldă în Ploiești. Le-am zis să își facă treaba conform contractului. În tot acest timp, în spațiul public, a început să apară domnul primar Andrei Volosevici și a început să spună că nu recunoaște contractul. Pe cale de consecinţă, nu-l recunoaște, nu plătește. (…) Așa cum au apărut informațiile și în presă, operatorul ar fi investit 30 milioane. Posibil ca el ca operator, din cauza discuțiilor de la Ploiești, posibil ca operatorul să se fi comportat diferit. Adică, de la 1 august a renunțat să mai aducă acele cazane care erau necesare să asigure continuitatea furnizării apei calde, deși la CET făcuseră până și postamentele ca să monteze cazanele. Presupun, asta poate să spună și operatorul, posibil că din lipsa banilor a anunțat revizie și a sistat furnizarea apei calde. Asta s-a întâmplat pe 1 august. Pe 2 august, noi conform contractului, unde prevede foarte clar că trebuie să se asigure continuitatea, am reziliat contractul cu operatorul. După ce am reziliat contractul cu operatorul, i-am chemat pe cei de la ISCIR (n.r. Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) ca să vedem dacă suntem în regulă din punct de vedere al tuturor documentelor. Practic Cazanul cu numărul 2 are scadența la verificare tehnică în utilizare 15.12.2022 și pe cea la presiune pe 15.12.2026. Acest lucru înseamnă că poate să funcționeze fără să intre într-o revizie până în 15.12. 2022. De aceea am spus mai devreme că probabil operatorul a oprit apa pentru a face o economie la bani. Am vorbit și cu cel care fusese contractat de operator, de fostul operator din clipa asta, să facă revizia. L-am întrebat în cât timp poate să pună cazanul în funcțiune și mi-a spus că poate în 24 de ore și că are și toate avizele legale. (…) Noi, Consiliul Județean Prahova, ca să rezolvăm această situație, iar oamenii să aibă apă caldă de mâine, ar trebui să preia gestiunea serviciului de termoficare. Aseară l-am văzut pe primarul Ploieștiului Andrei Volosevici, dispus să preia integral acest serviciu de termoficare la UAT Ploiești în condițiile în care acest lucru se poate. Se poate foarte simplu dacă reprezentanții Consiliului Local Ploiești se hotărăsc să se întrunească. Au disponibilitate să muncească pentru ploieșteni. Consiliul Local Ploiești trebuie să se întrunească să solicite o delegare directă către RASP pentru tot ce ține de serviciul de termie, urmând ca mâine dimineață noi să ne întâlnim în ADI Termo și să delegăm serviciul către RASP și astfel în 24 ore ploieștenii pot avea apă caldă. Noi Consiliul Județean Prahova nu putem să facem acest lucru. Singura entitate care poate și are și în domeniul de activitate acest lucru este RASP Ploiești. Nu poate altcineva. O să solicit imediat după ședință consilierilor locali PNL și celorlalți consilieri local să se întrunească de urgență și să facă tot ce trebuie ca ploieștenii să aibă apă caldă, din colo de vorbe sau alte lucruri”, le-a explicat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, reprezentațiilor legislativului județean.

Drept urmare, mai departe, următorul pas, conform scenariului prezentat de preşedintele CJ, Iulian Dumitrescu, ar fi ca autorităţile ploieştene să iniţieze o hotărâre prin care să solicite încredinţarea sistemului către RASP.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor