Preșcolarii învață reguli de circulație! Polițiștii organizează lecții interactive de educație rutieră

Erika Stoica
1 Min Read

În perioada 11-12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Rutier, au desfășurat o serie de activități dedicate educației rutiere la Grădinița “Model”.

Preșcolarii învață reguli de circulație! Polițiștii organizează lecții interactive de educație rutieră

Pe parcursul celor două zile, preșcolarii au participat la lecții interactive, adaptate vârstei lor, în care au învățat cum să traverseze strada corect, semnificația culorilor semaforului și regulile de deplasare pe trotuar. Activitățile au inclus și sesiuni practice în cadrul Laboratorului Rutier, unde copiii au simulat rolul de pietoni și bicicliști, exersând comportamente sigure în trafic.

Prin aceste inițiative, polițiștii urmăresc să formeze de la vârste fragede deprinderi de conduită responsabilă în trafic, contribuind la prevenirea accidentelor rutiere și la crearea unei comunități mai sigure pentru toți participanții la trafic.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article