Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire, luni, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. Șeful Guvernului a subliniat importanța unei cooperări sporite în materie de securitate cu Statele Unite și a evidențiat necesitatea unui angajament economic puternic.
Conform unui comunicat emis de Guvern, cei doi oficiali au reiterat relația privilegiată dintre România și Statele Unite, consolidată de un Parteneriat Strategic de peste două decenii și de o bună colaborare în toate domeniile de interes comun, cu accent pe contribuția la securitatea regională în zona Mării Negre.
În cadrul întâlnirii, secretarul american al Apărării a apreciat eforturile României și a evidențiat capacitatea de leadership a țării noastre prin înființarea Centrului de pregătire de la Fetești pentru piloții de F-16. Au fost discutate evoluțiile semnificative în domeniul apărării, atât în relațiile bilaterale, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice, pentru a consolida și extinde cooperarea în acest sector, cu rezultate economice ce ar aduce beneficii de securitate.
„Avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar și de un angajament economic puternic. O economie dezvoltată este esențială pentru o securitate națională puternică. Este importantă implicarea activă a companiilor americane în evaluarea și dezvoltarea capacităților din industria noastră națională, prin investiții comune în industria de apărare, inclusiv în ceea ce privește fabricarea de muniție, precum și transferuri tehnologice și specializarea forței de muncă autohtone”, a declarat premierul Ciolacu.
Premierul a subliniat și interesul României pentru o coordonare militară completă cu Statele Unite și a reiterat angajamentul pentru a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare, precum și pledoaria pentru un profil sporit al Mării Negre pe agenda NATO, în perspectiva Summitului Alianței Nord-Atlantice din anul viitor.
Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, a evidențiat colaborarea excelentă dintre Statele Unite și România, remarcând rolul de lider al țării noastre în stabilizarea situației regionale și progresele semnificative în domeniul apărării, de la modernizarea echipamentelor și infrastructurii militare până la consolidarea apărării cibernetice.
Ambii oficiali au subliniat necesitatea eforturilor comune pentru asigurarea stabilității Republicii Moldova, mai ales în contextul atacurilor hibride din partea Federației Ruse.
La întâlnirea de la Washington, premierul Marcel Ciolacu a fost însoțit de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și ministrul Economiei, Radu Oprea. Aceasta reprezintă a doua zi a vizitei pe care premierul o desfășoară în SUA.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.