Alunecările de teren, reactivate în Prahova
Prefectura Prahova, în alertă. În Scorţeni,două familii pot fi oricând evacuate din casele lor. Vezi motivul.
Ploile abundente au reactivat alunecările de teren din Scorţeni. Din nefericire, casele a doi prahoveni sunt exact pe terenul afectat de alunecări.
Astăzi, prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea, a fost în teren să vadă care este situaţia exactă.
Mâine este aşteptat un expert tehnic de la Inspectoratul de Stat în Construcţii care va evalua starea caselor. Totodată se va stabili dacă este cazul sau nu ca oamenii să fie evacuaţi, mai ales că locuinţele par serios afectate. În cazul în care se impune evacuarea, se va discuta şi cu primarul pentru a se găsi o soluţie locativă provizorie pentru aceşti oameni.