logo
RNTV Live

Prahova, gazda celui mai mare eveniment european juvenil organizat de țara noastră

WhatsApp Image 2022-07-22 at 10.01.09
Mihai Constantinescu

Prahova, gazda celui mai mare eveniment european juvenil organizat de țara noastră.

Federația Română de Baschet, cu sprijinul Ministerului Sportului, și în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, Primăria Blejoi și Primăria Bucov, organizează, în perioada 29 iulie – 7 august, cel mai mare eveniment european juvenil organizat de țara noastră, în acest an,. Este vorba despre FIBA U18 European Championship 2022, Division B.

Astfel, trei arene sportive din județul Prahova, respectiv Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, Sala Polivalentă din Blejoi și Sala de Sport din Bucov, vor găzdui întrecerile europene juvenile dedicate juniorilor de până la 18 ani, la startul competiției confirmând participarea 22 de echipe naționale, printre care se numără și Romania. În prima fază a competiției, naționala masculină U18 a României, pregătită de antrenorul principal Cătălin Tănase, va juca în Grupa C, urmând să se confrunte cu selecționatele similare ale Slovaciei, Letoniei, Portugaliei, Ungariei și Elveției.

Capitala baschetului juvenil european

Municipiul Ploiești va deveni, în finalul lunii iulie și începutul lunii august, capitala baschetului juvenil european, urmând să găzduiască, alături de Blejoi și Bucov, întrecerile FIBA U18 European Championship 2022, Division B, cu 22 de echipe naționale masculine la start.

După perioada de glorie a CSU Asesoft, în urma căreia prahovenii au ajuns să ”respire” baschet prin performanțele interne și internaționale obținute de echipa regretatului antrenor Dado Arnautovic, municipiul Ploiești revine în centru atenției continentale, urmând să găzduiască meciurile din cadrul competiției europene dedicate sportivilor ”Under 18”.

Conform datelor oficiale FIBA, cele 22 de naționale, care au confirmat prezența la startul evenimentului continental de la Ploiești, Blejoi și Bucov, sunt distribuite în patru grupe, iar Romania va juca în cadrul Grupei C, alături de Slovacia, Letonia, Portugalia, Ungaria și Elveția. Ținând cont de acestea, începând din data de 25 iulie, locațiile menționate din județul Prahova vor începe să fie asaltate de participanții veniți din toate colțurile Europei, pentru a se acomoda cu arenele sportive și pentru a intra în febra competiției europene.

Toți participanții, precum și oficialii FIBA (arbitri, comisari și instructori), vor fi cazați în mai multe hoteluri din Ploiești, gazda principală a evenimentului.

Despre programul meciurilor

Conform programului și sistemului competițional, meciurile vor începe în data de 29 iulie, atunci când în toate cele trei arene sportive vor răsuna primele fluiere ale arbitrilor delegați la jocurile oficiale din runda inaugurală.

Programul meciurilor se găsește pe site-ul oficial al competiției europene: https://www.fiba.basketball/europe/u18b/2022

Pentru a fi alături de Vulturi în cursa continentală, dar și pentru a se bucura de frumusețea jocului de baschet, accesul publicului în cele trei arene prahovene este liber, suporterii baschetului și nu numai fiind așteptați în tribune în număr cât mai mare.

Toate meciurile din cadrul întrecerilor continentale vor fi transmise în direct pe platforma de youtube FIBA TV.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor