Marți, premierul desemnat, Marcel Ciolacu, susține în declarațiile sale că prima luptă a noului guvern va fi cu preţurile şi cu specula. România va trebui să aibă o creştere economică de peste 3%, potrivit acestuia.

La finalul şedinţei Consiliul Politic Naţional al PSD, Ciolacu a prezentat propunerile de miniştri social-democraţi şi părţi din programul de guvernare.

,,Trebuie să avem o creştere economică de peste 3%, să aducem inflaţia la 8% până la finalul acestui an şi să reducem dependenţa de importuri”, spune Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

România poate trece de la o economie bazată de consum de bunuri din import la o economie bazată pe producţie, din punctul de vedere al premierului.

El a precizat că social-democraţii propun un plan cu cinci mari obiective.

,,Ştim exact ce avem de făcut şi propunem un plan cu cinci mari obiective: rezolvarea, odată pentru totdeauna, a problemei pensiilor speciale şi adoptarea noii legi privind salarizarea unitară; stoparea creşterii preţurilor şi refacerea puterii de cumpărare; dezvoltarea sistemelor publice de educaţie şi sănătate, principalul argument pentru a-i convinge pe românii plecaţi să se întoarcă în ţară; patriotismul economic, de fapt, dezvoltare economică şi creşterea producţiei naţionale; atragerea de bani europeni şi crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite”, încheie Ciolacu.

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *